Tinerii din Mediaș, provocați la Cupa CLT

Primăria Municipiului Mediaş, prin Consiliul Local al Tinerilor, organizează în perioada 31 martie – 2 aprilie 2017, la Sala Polivalentă din cartierul Vitrometan, proiectul intitulat „Cupa CLT – ediţia a II – a”, adresat elevilor claselor IX- XII din unitățile de învățământ locale. În cadrul acestei cupe se vor desfășura competiții de fotbal – băieți şi fete; handbal – băieţi şi fete; tenis cu piciorul – băieți; baschet – băieți şi fete, iar propuneri pentru alte discipline pot fi trimise pe adresa: cltmedias2016@gmail.com.

Unitățile de învățământ se pot înscrie până în data de 27 martie 2017, pe adresa de e-mail: cltmedias2016@gmail.com, menționând numele și numărul de telefon ale profesorului coordonator, unitatea de învățământ, numărul de clase participante și sporturile pentru care se optează și numele echipei sau echipelor.Ataşat în mail-ul de înscriere se depun şi copii ale cărților de identitate ale tuturor participanţilor. Pentru elevii care se vor înscrie fără profesor coordonator, aceştia au obligaţia să-şi asigure un mentor coordonator, cu vârsta peste 18 ani. Toţi cei înscrişi în proiectul „CUPA CLT ediţia a II-a” au obligația de a organiza activitățile pentru care s-au înscris în competiţie, incluse în acest proiect și de a le desfășura conform regulamentului întocmit de organizator, regulament care va fi pus la dispoziţia celor înscrişi ca răspuns la email-ul de înscriere.