FOTO – Peste 1.000 de medieșeni au pornit în Marșul pentru Viață

Prezență impresionantă la Marșul pentru Viață din municipiul Mediaș. Sute de persoane au participat pentru al doilea an consecutiv la acest eveniment care a atras foarte mulți medieșeni. Protopopiatul Ortodox Român Mediaș a organziat vineri după amiaza, Marșul pentru Viață și Conferința “Ce mai înseamnă viața pentru omul de azi?”, susținută de preotul profesor universitar Stelian Tofană din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca. Evenimentul a debutat la ora 16.30 la Catedrala Ortodoxă Mediaș cu o scurtă întâlnire și rugăciune, după care s-a plecat în Marșul pentru Viață pe traseul Piața Andrei Șaguna-strada Cloșca-strada I. Ghe. Duca-Piața Regele Ferdinand I. După marș, la Sala Traube s-a desfășurat Conferința “Ce mai înseamnă viața pentru omul de azi?”.
Anul trecut, aproximativ 1.000 de persoane au luat parte la prima ediție a Marșului pentru Viață de la Mediaș.

FOTO – Antonela Sofia Barbu

Anunțuri