Cititorii, provocați la Bătălia Cărților

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, lansează Concursul Național de Lectură „Bătălia Cărților” – ediția 2023, desfășurat în cadrul Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth” din Mediaș.

Competiția se desfășoară în perioada aprilie – noiembrie 2023, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga“ din Cluj – Napoca, sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, cu scopul de a stimula lectura în rândul copiilor, adolescenților și adulților.

La acest concurs pot participa copiii între 11și 13 ani, adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, dar și adulții, respectiv seniorii care dețin fișă electronică la Biblioteca Municipală Mediaș.

Pentru a ajunge în faza finală a competiției, participanții trebuie să lectureze cărțile din listele recomandate până la sfârșitul lunii noiembrie şi să predea fișele de lectură completate, odată cu predarea cărții lecturate.

Fișele de lectură vor fi evaluate de către un juriu format din profesor Dana Aparaschiței, profesor Adela Boieșan din cadrul Clubului de Carte „Cafeneaua Literară” și profesor documentarist Cristina Pustai.

Etapa finală va avea loc în luna decembrie 2023 şi va cuprinde atât dezbaterea ,,Convinge-mă să citesc!“, în cadrul căreia participanții vor susține cartea preferată şi vor răspunde la întrebări pe marginea cărților citite, cât și jurizarea şi festivitatea de premiere.

Vor fi acordate premii finaliștilor concursului, precum și premii care să încurajeze lectura: „Cea mai bună fișă de lectură”, „Premiul pentru Inițiativă”, „Premiul pentru înțelegerea textului”, „Cititorul anului”, „Cea mai reușită prezentare” și „Cartea anului”.

Picturi realizate peste cicatricile și intervențiile cauzate de boli oncologice, într-o expoziție la Mediaș

Artă transpusă peste cicatricile și intervențiile medicale cauzate de bolile oncologice este subiectul unei expoziții care va fi vernisată vineri, în Mediaș

Municipalitatea medieșeană, prin Direcția pentru Cultură, organizează în colaborare cu Asociația „Oameni Buni” din Cluj Napoca expoziția temporară de fotografie intitulată „(On)Cool Art – Body painting pe cicatrici oncologice”.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 21 aprilie, ora 15:30, la sediul Muzeului Municipal de pe strada Mihai Viteazu, numărul 46, aceasta rămânând deschisă publicului până în data de 5 mai 2023.

Conceptul acestei expoziții este unul cu totul inedit. El cuprinde sub formă de imagini modele care au fost pictate și apoi fotografiate, reușind să creeze o formă de artă transpusă peste cicatricile și intervențiile medicale cauzate de bolile oncologice.

Ideea unei astfel de expoziții atipice reprezintă și un mod de încurajare a celor trecuți prin astfel de suferințe, de acceptare a faptului că urmele rezultate pe parcursul tratamentelor nu reprezintă un stigmat, ci din contră, ele pot aminti puterea și voința celor care au reușit să învingă în lupta cu această boală nemiloasă.

De asemenea, se dorește crearea unei comunități, care să-și împărtășească experiențele din timpul tratamentului oncologic, oameni care, împreună, pot învăța că o atitudine optimistă și pozitivă are multe beneficii pentru sănătate.

Medieșenii, așteptați de 1 mai la Maial

La fel ca în fiecare an, medieșenii sunt așteptați la Maial, tradiționala sărbătoare câmpenească de 1 mai.

Voia bună, cântecul și jocul popular vor anima și în acest an serbarea câmpenească Maial, eveniment folcloric de excepție organizat de către municipalitatea medieșeană, luni, 1 mai 2023, la Barajul Ighiș, cu începere de la ora 11.

La sărbătorirea zilei de 1 mai vor fi prezenți Maria și Mihai Nemeș, Ciprian și Mihaela Istrate, Ramona și Petrică Vița, Adina Roșca, Cătălin Doinaș, Robert Târnăveanu și Alexandru Pop.

Alături de aceștia, la eveniment vor fi prezenți soliștii vocali și ansamblurile folclorice ale zonei Târnavelor: Costel Popa, Cosmina Fulea, Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Dan Filuț Tabără, surorile Diana și Bianca Crețu, Aurica Bacea și Natalia Matyas alături de Ansamblurile folclorice ,,Târvavele’’ și ,,Muguri de pe Târnave’’ din Mediaș.

Spectacolul folcloric se va bucura, de asemenea, de prezența Ansamblului artistic profesionist ,,Rapsodia Călimanilor’’ din Toplița și Grupul instrumental „Ceterașii de pe Câmpie”.

FOTO Tradiția merge mai departe. Foarte mulți medieșeni au fost prezenți la Țuru

Tradiţia a mers mai departe în municipiul Mediaș și în 2023, în prima zi de Paști, când sute de medieşeni au participat la jocul ţuru.

Foarte mulți medieşeni au fost prezenţi în cartierul Moşnei. La ora 11, s-a dat startul acestui joc, sub privirile a sute de medieșeni care au fost prezenți la eveniment. Rezultatul sau echipa câștigătoare au contat foarte puțin, păstrarea şi continuarea tradiţiei fiind mai presus de orice.

Datând din anul 1926, jocul a început ca un obicei de cartier al Văii Moșnei și continuă să rămână unul din evenimentele emblematice, pitorești și autentice ale comunității medieșene, care a atras, an de an, un public tot mai numeros, atât localnici cât și vizitatori. Notorietatea jocului de Țuru a depășit de mult granițele localității și ale județului Sibiu, evenimentul ocupând un loc important în agenda culturală a municipalității.

Programul artistic a fost susținut de către interpreții Costel Popa, Emilia Muntean, Luminița Dejan, Aurelian Suciu, Aurica Bacea, Cosmina Fulea, Bianca și Diana Crețu,Natalia și Alin Matyas. De asemenea, cei prezenți au putut urmări și spectacolul ansamblurilor de dansuri populare „Târnavele“ și „Muguri de pe Târnave“, din Municipiul Mediaș.

„Tradiția “Jocului de Țuru“ în orașul nostru a fost respectată și în acest an. Sute de medieșeni au ales să petreacă câteva ore în prima zi de Paște urmărind programul folcloric și jocul de Țuru pregătite de municipalitate împreună cu medieșeni dornici să păstreze tradiția.

Le mulțumesc atât celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, cât și medieșenilor prezenți. Atât pentru mine, dar cred că și pentru fiecare om prezent la eveniment, a fost o bucurie să ne reîntâlnim și să dialogăm în cea mai importantă zi a creștinătății”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

Medieșenii, așteptați la Țuru în prima zi de Paști

În dimineața primei zile de Paști, medieșenii și nu numai sunt așteptați în cartierul Moșnei la jocul Țuru.

Municipalitatea medieșeană organizează în 16 aprilie, în prima zi a Sărbătorii Paștelui, o nouă ediție a tradiționalului Joc de Țuru, în cartierul Moșnei. Foarte asemănător din punct de vedere al modului de desfăşurare şi al regulilor oinei, jocul de Țuru este aşteptat an de an de toţi medieşenii.

Manifestarea va debuta la ora 11, pe strada Stejarului numărul 1, iar cei prezenți vor putea asista atât la tradiționala întrecere, cât și la spectacolul de cântece și dansuri populare pregătit de către organizatori.

Evenimentul va cuprinde recitaluri folclorice susținute de interpreții Costel Popa, Emilia Muntean, Luminița Dejan, aurelian Suciu, Aurica Bacea, Cosmina Fulea, Bianca și Diana Crețu, Natalia și Alin Matyas. De asemenea vor fi prezente ansamblurile de dansuri populare „Târnavele“ și „Muguri de pe Târnave“ din Mediaș.

Datând din anul 1926, jocul a început ca un obicei de cartier al Văii Moșnei și continuă să rămână unul din evenimentele emblematice, pitorești și autentice ale comunității noastre, care a atras, an de an, un public tot mai numeros, atât localnici cât și vizitatori. Notorietatea jocului de Țuru a depășit de mult granițele localității și ale județului Sibiu, evenimentul ocupând un loc important în agenda culturală a municipalității.

FOTO Oana Bozga – Pintea și Veta Biriș, invitații speciali ai concertului de pricesne din Mediaș

Sute de medieșeni au fost prezenți, duminică seara, la Sala Traube pentru tradiționalul concert de pricesne.

În Duminica Floriilor, municipalitatea medieșeană a organizat, alături de Protopopiatul Ortodox Român, un concert de pricesne și cântece religioase specifice acestei importante sărbători.

Manifestarea a avut loc la Sala Traube, de la ora 19, pe scenă fiind prezenți soliștii vocali Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Luminița Dejan și Costel Popa, alături de invitații speciali ai evenimentului – Oana Bozga – Pintea și Veta Biriș.

Publicul, prezent în număr mare la eveniment, a putut viziona și un recital de excepție al Coralei ,,Sfinții Arhangheli” a Catedralei Ortodoxe Mediaș, însoțit de un cuvânt de învățătură rostit de Părintele Protopop Ovidiu Ioan Găban despre însemnătatea, semnificațiile și simbolurile Sărbătorii Floriilor și a Învierii Domnului.

Medieșenii, invitați la un concert caritabil

Municipalitatea medieșeană, alături de Lions Club Mediaș organizează în data de 20 aprilie, ora 19, un eveniment caritabil pe scena Sălii Traube.

Medieșenii sunt invitați la un spectacol muzical de excepție, care va cuprinde arii și piese celebre din opere, operete, musical-uri și filme aparținând repertoriului universal. Alături de renumitul bariton medieșean Vasile Chișiu și de soprana Egle Chișiu, vor susține recitaluri tenorul Allessandro Mucea și pianista Ioana Maxim.

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului de Informare Turistică Mediaș – strada Nicolae Iorga numărul 2, de luni până vineri, între orele 8 și 16.

Sumele încasate vor fi donate în totalitate Asociației Prompt Maternity & Critical Care Mediaș, pentru a fi folosite în scopuri caritabile, în cadrul activităților desfășurate de către aceasta.

Concert „Duminica de Florii” la Sala Traube din Mediaș

Medieșenii și nu numai sunt așteptați la un concert de pricesne intitulat „Duminica de Florii”. Concertul este programat duminică, 9 aprilie, de la ora 18, la Sala Traube din municipiu.

Este un eveniment de tradiție organizat de Primăria municipiului Mediaș, alături de Protopopiatul Ortodox Mediaș, care va aduce, în fața publicului, pricesne și cântece religioase specifice Sărbătorilor Pascale, interpretate de soliștii vocali Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Luminița Dejan și Costel Popa, alături de invitații speciali Oana Bozga – Pintea și Veta Biriș.

De asemenea, evenimentul va cuprinde un recital de excepție al Coralei ,,Sfinții Arhangheli” a Catedralei Ortodoxe Mediaș, însoțit de un cuvânt de învățătură rostit de Părintele Protopop Ovidiu Ioan Găban, despre însemnătatea, semnificațiile și simbolurile Sărbătorii Floriilor și a Învierii Domnului.